Marele singuratic…

Am ascultat aseara o piesa de teatru radiofonic…. Mizantropul, de Moliere. In rolurile principale, l-am recunoscut cu mare usurinta pe Ion Caramitru… Am fost surprinsa… de cat de familiara si calda era vocea lui, de cat de mult timp a trecut de cand l-am ascultat ultima oara…. sau de cand am fost ultima oara la teatru…

  

Despre Ion Caramitru se pot spune foarte multe, vorbe mai marete sau nu, insa nu vreau decat sa amintesc de cele bune. Asa mi-l amintesc eu pe dl. Socrate din Liceenii, asa mi-l amintesc si din Hamlet si asa mi-l voi aminti intotdeauna. Cu drag. 

Ion Caramitru s-a nascut la 9 martie 1942, la Bucuresti si a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica “I. L. Caragiale”, in 1964. A jucat in nenumarate pise de teatru, in nenumarata eproductii cinematografice, amintesc cateva mai jos: 

Cateva roluri in teatru: 

Hamlet – 1963, Steaua fara nume – 1964, Eminescu – 1964, Sa nu te joci cu dragostea – 1964, Vicarul-  1965, Un tramvai numit dorinta – 1965, Moartea lui Danton – 1966, Procesul – 1967, Romeo si Julieta – 1967, – Iulius Cezar de William Shakespeare, regia Andrei Serban, Teatrul Bulandra – 1968, Macbeth – 1968, Photo Finish – 1969, Leonce si Lena – 1970, Mincinosul de Carlo Goldoni – 1971, A douasprezecea noapte – 1973, Vicarul – 1972, Elisabeta I – 1974, Azilul de noapte – 1975, Raceala -1977, Furtuna – 1978, Pericle – 1981, Uriasii muntilor – 1987, Teatrul comic – 1992, Antigona – 1993 

Cateva roluri in film: 

Adam si Paul – 2004, Amen – 2002, Misiune Imposibila – 1996, Deep Secrets – 1996, Two Deaths -1995, Citizen X – 1995, An Exchange of Fire – 1993, A Question of Guilt – 1993, Kafka – 1991, Jute City – 1991, Extemporal la dirigenţie – 1987, Liceenii – 1987, Declaraţie de dragoste – 1985, Intunecare – 1985, Promisiuni – 1985, Ca-n filme – 1983,         Castelul din Carpaţi – 1981, Iata femeia pe care o iubesc – 1981, Stefan Luchian – 1981, Ancheta – 1980, Bietul Ioanide – 1979, Ecaterina Teodoroiu – 1979, Inainte de tacere -1979, Iarba verde de acasa – 1978, Intre oglinzi paralele – 1978, Impuscaturi sub clar de luna – 1977, Casa de la miezul noptii – 1976, Instanta amana pronuntarea – 1976, Marele singuratic – 1976, Diminetile unui baiat cuminte – 1966, Padurea spanzurailor – 1964. 

A fost ministrul Culturii intre anii 1997-2000 si director al Teatrului Bulandra intre 1990-1993. Este presedinte al UNITER din 1990, iar in prezent este directorul Teatrului National din Bucuresti. 

A participat la revolutia romana din 1989, fiind printre cei care au cucerit Televiziunea Romana in 22 decembrie 1989. Alaturi de Mircea Dinescu a anuntat la televiziune caderea regimului Ceausescu. 

A fost membru in Consiliul Frontului Salvarii Nationale (figurand pe lista membrilor initiali anuntati la TVR de Ion Iliescu), apoi in Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, unde a ocupat functia de vicepresedinte. S-a plasat mai apoi in opozitie cu fostul presedinte Ion Iliescu. Este vicepresedinte al Asociatiei revolutionarilor fara privilegii. 

Decoratii: 

Ofiter de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (decorat in 1995 de catre Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii si Irlandei de Nord) si Cavaler al Ordinului Literelor si Artelor (Franta 1997). 

“Am avut noroc de profesori foarte buni, am avut ochi si, lucid, pentru a fura meserie de la marii artişti pe care i-am vazut cand eram mai tanar, mi-am stapanit fiinta, ca sa zic asa, si m-am antrenat tot timpul pentru acest joc. Vedeti, spre deosebire de instrumentisti, care canta la pian sau la vioara, sa zicem, noi cantam la noi insine, noi suntem si instrumentul si interpretul. In acest caz fiinta ta trebuie sa fie ingrijita pentru a canta. Mi-am schimbat viata dupa acest model”.

Nicu Constantin: Timpul pierdut cu prostii e timp pierdut…

Un actor tare drag mie si tare viu, plin de umor si de autenticitate, plin de realism si mereu cu zambetul pe buze, isi face astazi loc la Lectia de Viata: Nicu Constantin! 

Alias „Optinova”, datorita ochelarilor sai celebri, Nicu Constantin a implinit anul trecut 51 de ani de prodigioasa cariera artistica. Despre aceasta insa, surprinzator!, n-am gasit mare lucru pe internet…. am gasit doar cateva interviuri, care dezvaluiesc foarte putin din ceea ce a fost si este dragul nostru Nicu Constantin. Mai jos cateva informatii:

Un amanunt pe care poate nu-l stie toata lumea si care pe mine m-a impresionat este faptul ca Nicu Constantin are o biblioteca absolut impresionanta: peste 3000 de volume. Vasta sa biblioteca cuprinde aproape toate genurile de literatura: incepand cu carti pentru copii, continuand cu poezie, teatru, romane politiste, carti istorice, precum si filozofie.  

“Am avut bucuria si cinstea sa fiu prieten cu mari autori romani precum marele maestru Marin Preda, Jebeleanu, sa-l cunosc indeaproape pe Zaharia Stancu, pe Sadoveanu, pe Arghezi. Sunt prieten si contemporan cu Fanus Neagu, cu Ion Baiesu, cu Dan Mihailescu, chiar cu Ciupi Radulescu, un baiat de mare talent”.  

“Am avut sansa sa ma invart in lumea scriitorilor pentru ca am stiut dintotdeauna ca, daca nu te inconjori de oameni cu capacitate de a gandi, n-ai ce vorbi cu altii. Sau mai bine zis, timpul pierdut cu prostii e timp pierdut”. 

“Incerc sa inspir copiilor mei, lasandu-i sa-si faca jocul internetului ca totusi gimnastica unui creier se face citind”.  

Inchei fara prea multe cuvinte de lauda, il las doar pe maestrul Fanus Neagu sa spuna cateva cuvinte despre prietenul sau, cuvinte cum nu se poate mai potrivite: 

Fanus Neagu: „Alaturi de Nicu sau numai in preajma lui, te simti ca intr-o vara fermecata. El trece pe ulitele lumii purtand pe umeri (…) pasarea sublima a libertatii. Daca nu s-ar fi nascut, nu avea cum sa fie inventat. Multumesc lui Dumnezeu ca l-a alcatuit si l-a inzestrat cu puterea de a schimba tristetea in voie buna. Vorba spusa de el, cu mladieri curbe si intoarceri ce ating perfectiunea (si perfidia meseriei!) te unge la inima. Dansator si cantaret, in egala si draceasca masura, Nicu Constantin pune in oameni bobul sau scanteia de fericire din nimic, sublima clipa in care sufletul atinge, poate, perfectiunea verbului a fi”. 

Informatiile: de aici.

O zi pe saptamana pentru cei mai cei

Preambul

 

Incep azi un serial despre valorile noastre, ale romanilor, ale Romaniei. De la actori celebri, la fotbalisti sau oameni ai sportului romanesc, la comentatori si pana la cantareti sau alti mari artisti.

Principalul criteriu al seriei ce va urma: ca oamenii despre care scriu sa fie inca in viata. Si asta pentru ca nu vreau sa mai scriu niciun post despre un mare om care s-a dus si pentru care nimeni nu a fost in stare sa faca nimic cat timp a fost in viata (ca sa intelegeti, ma refer la postul meu de aici)

Va astept la o lectie despre viata in fiecare luni, incepand de azi.

 

Dintre cei mai cei, preferatul meu este Gheorghe Dinica. Despre Gheorghe Dinica se pot spune foarte multe…. Bucurestean de-al meu, maestrul Dinica a vazut pentru prima data lumina zilei la 1 Ianuarie 1934. A debutat ca actor in filmul “Strainul”, in anul 1963 si a jucat in peste 60 de filme: “Dupa-amiaza unui tortionar”, ‘Filantropica”, “Turnul din Pisa”, “Magnatul”, “Orient Express”, “Dulcea Sauna a mortii”, “Cuibul de viespi”, “Ciresarii”, “De ce trag clopotele Mitica?” si multe altele.

Actor si cantaret deopotriva, Dinica isi lanseaza primele doua albume de muzica in 2003: “Cantece de petrecere” si “Cantece de petrecere 2”, in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu. In 2004 apare si cel de-al treilea album, “Romante”, editat ca si primele doua de Casa de Discuri Roton.

Talentul si dragostea fata de muzica le-a descoperit tot prin actorie, in filmul “Turnul din Pisa” (2002), unde a jucat rolul unui lautar.

Mare actor al scenei si cinematografiei romanesti, Gheorghe Dinica a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, clasa prof. univ. Dina Cocea, promotia 1961.

Este societar de onoare al Teatrului National „I.L.Caragiale” din 2002.

Premii:
1972 – Premiul ACIN (“Explozia”, “Felix si Otilia”, Bariera”, “Atunci i-am condamnat pe toti la moarte”)

1975 – Premiul ACIN (“Ilustrate cu flori de camp”)
- Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul din filmul “Prin cenusa imperiului”

1987 – Premiul ACIN (“Figurantii”, “Cuibul de viespi”, “Secretul lui Herodot”) 1992 – Premiul UCIN (“Casa din vis”)

1993 – Premiul UCIN; Premiul Troia (Portugalia) pentru “Patul conjugal”

2002 – Premiul Special UCIN, pentru rolul Print (“Filantropica”)

Actor de onoare al filmului romanesc.

Actorul anului 2002 – Revista V.I.P.

Cetatean de onoare al Bucurestiului

Ordinul “Serviciul Credincios” in grad de Mare Ofiter

Cateva replici celebre, care-mi plac foarte mult:

“Mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste nimic.” (in rolul Pavel Puiut –Pepe – din “Filantropica”)

„In nemernicia mea, ca un ciine turbat, am muscat mina care m-a hranit si am aratat romanilor drumul spre castru” (personajul Bastus, din filmul romanesc “Columna”)

„Nu trage dom’ Semaca, sunt eu, Lascarica!” (personajul Lascarica, din filmul romanesc „Cu mainile curate”)

Va indragesc acum, va voi pretui peste ani si va doresc sa ramaneti mereu acelasi, stimate Dinica!