Ma simt ca si cand mi-as da demisia. Tot un fel de demisie este de fapt, chiar daca ma voi intoarce… candva. Ma simt insa prost, nostalgic, nu stiu cum sa-mi iau ramas bun si mi se pare ca parasesc oameni si locuri dragi, desi nu vreau asta. Am asteptat ziua asta cu sufletul la gura de ceva timp si cand a venit, iata ca mi-e greu…. Ma simt ca un copil timid care e in prima zi de gradinita sau scoala… cam asa intampin eu prima zi de concediu. Sigur, e posibil ca dracul sa nu fie chiar atat de negru. Probabil ca nu voi simti mai nimic in primele saptamani, cand ma voi odihni. Ma intreb insa cum ma voi descurca dupa ce odihna, o data instalata, o sa inceapa sa-si faca de cap… Cat voi citi de mult? Cum se va transforma televizorul in cel mai bun prieten? Sau calculatorul? Sau parcurile? Si cat de mare va fi tentatia de a-mi verifica mailul de serviciu… sau de a suna pentru diverse motive colegii de la birou…
Sper sa fie ok. Sa rezist. Sa ma obisnuiesc si fara stres, fara agitatie. Bebeii mei merita asta. Si mult, mult mai mult!
