Burtica la patrat, in copac

Weekend-ul trecut am fost la Dunare, probabil ultima oara pentru anul asta si pentru cativa altii dupa… A fost ca de obicei extraordinar, o vreme excelenta, nici frig, dar nici innabusitor de cald si Dunarea m-a primit ca de obicei cu bratele deschise. Batea vantul si Dunarea avea valuri ca la mare. N-am indraznit sa intru in apa, cu greu m-am stapanit, dar in schimb am urcat fetitele pentru prima oara in copac. Nu de alta, dar cineva trebuie sa le invete lucrurile frumoase, nu?

 

O sa-mi fie dor de Dunare, de tara, de oameni simpli, de camera de pe beci, de marul meu din gradina, de iedul cel mic si de visinii de la poarta… Stiu insa c-am sa revin si ca voi regasi Dunarea mai frumoasa si mai primitoare ca oricand!