Dragostea ca o pereche de pantofi

E cat se poate de normal

ma uit la tine cum iti mai arunci niste pantofi

pentru ca s-au rupt si sunt foarte vechi

nu iti mai trebuie, nu ai ce sa faci cu ei

e cat se poate de normal

doar nu ai sa mergi toata viata cu aceeasi

pereche de pantofi

nu o sa porti aceeasi poseta sau aceeasi cercei

 

refren:

dar daca nu iti mai trebuie dragostea mea

daca nu mai ai ce sa faci cu ea

nu o arunca asa, mai bine aseaz-o undeva

aseaz-o intr un loc cu multa lume

pe o strada aglomerata sau intr-o sala de cinema

poate o gaseste cineva si are nevoie de ea

aseaz-o undeva, aseaz-o undeva, daca nu iti mai

trebuie dragostea mea

aseaz-o undeva, aseaz-o undeva, daca nu iti mai

trebuie…

 

e cat se poate de normal

sa se adune foarte multe chestii de care nu mai ai

nevoie

te lovesti de ele prin casa si le arunci pe toate

intr-o zi

ma gandesc ca asa se intampla si cu dragostea

mea

te impiedici de ea intr-una si te gandesti

ca n-are nici un rost sa o mai tii

 

refren:

dar daca nu iti mai trebuie dragostea mea

daca nu mai ai ce sa faci cu ea

nu o arunca asa, mai bine aseaz-o undeva

aseaz-o intr un loc cu multa lume

pe o strada aglomerata sau intr-o sala de cinema

poate o gaseste cineva si are nevoie de ea

aseaz-o undeva, aseaz-o undeva, daca nu iti mai

trebuie dragostea mea

aseaz-o undeva, aseaz-o undeva, daca nu iti mai

trebuie…

 

si nu te gandi ca daca o lasi pe strada o sa o sa

dea vreo masina peste ea

ar fi spectaculos, dar nu sunt eu atat de

norocos

“La revedere!”

Nu, nu plec nicaieri… E doar un titlu al unui post ce pleaca de la melodia Madonnei The Power of Goodbay. Mai mult ca sigur, nu e prima, nici ultima care a zis-o, dar e cat se poate de adevarata afirmatia: nu exista sentiment mai puternic decat acela al unui ramas bun… Mi se pare cel mai greu momentul in care-ti iei La revedere, cu atat mai mult cu cat te desparti de cineva drag… sigur, ma refer la adevaratele despartiri, nu la cele de cateva ore, desi uneori si astea pot fi foarte dureroase.

 

Fireste, pentru unii, mai dificil e momentul in care-si cer iertare… sau pentru altii, mai rar poate, momentul in care spun Te iubesc….

 

Dar de ce oare, ma intreb, sunt cuvintele mereu mai puternice decat faptele? N-ati observat? E intotdeauna mai greu sa spui ceva decat sa faci ceva si prin cuvinte poti lovi mult mai dur decat prin orice gest… la fel si prin lipsa cuvintelor. Sa fie oare doar din cauza faptului ca atunci cand te auzi rostind ceva cu voce tare, constientizezi de fapt realitatea acelui “ceva”? Dar cum poti face asta, mai mult decat prin actul in sine? Poate aveti voi un raspuns…

 

In plus, voua ce vi se mare mai greu? Sa accepti o greseala sau sa te desparti de cineva drag?

S-a sfarsit

Ok, s-a incheiat campionatul roman de fotbal. Initial n-am vrut sa comentez prea mult, cu atat mai mult cu cat nu am motive f mari de bucurie. Pentru cei ce nu stiu, Steaua e echipa mea de suflet…

 

Dar nu ma pot abtine sa nu spun ca m-am saturat sa-l vad pe Becali pe toate posturile TV, sa aud depsre el la aproape toate radiourile (exceptie face Itsy Bitsy), sa-l vad in mai toate ziarele sau revistele (bine ca revistele de bebei si mamici nu abordeaza subiectul). Si m-am mai saturat de toti dusmanii lui Becali. Care sunt multi. Si rai. Si care il musca acum din toate partile. Nu zic ca Becali e nevinovat, nici pomeneala, dar tare mi-ar placea ca numai cel fara nicio vina sa se ridice si sa dea cu piatra….

 

Mai mult decat atat, trebuie sa mentionez ca reusita Clujului nu e deloc de neglijat. Si pana mai ieri mi-as fi dorit sa ii vad in top si la anul. Asta pentru ca pana mai ieri aveam o parere buna si despre conducerea clublui. Acum insa, dupa recentele declaratii si atacuri ale conducerii CFR Cluj la adresa Stelei, formatia lui Andone ma lasa rece. Sau mai bine zis conducerea. Si asta pentru ca atacurile se adreseaza asupra unei Stele la care CFR Cluj nici macar nu a indraznit sa viseze vreodata! Mai mult decat atat, a pune egal intre Becali si Steaua, chiar si cea de acum, dar’mite cea din ’86, mi se pare de-a dreptul jenant! La fel de jenant cum mi se pare sa ataci niste adevarate valori, pe care multi jucatori romani de acum inainte nu le vor putea egala!

 

Nu ma pot abtine si il citez pe Ienei: “CFR e la primul campionat, Steaua are deja 23!”

 

Nu in ultimul rand imi pare sincer rau pentru Unirea Urziceni si pentru Bursuc. Sunt convinsa insa ca la anul, vor face o surpriza si mai frumoasa. Bafta!

 

Voi ce vreti?

Azi cineva mi-a spus ca ii place blogul meu, ce si cum scriu. N-am mai auzit demult asta. Si mi-a fost putin rusine, recunosc. Pentru ca, stiti prea bine, in ultima vreme nici n-am mai scris prea mult si nici subiectele abordate nu au fost geniale. Dar se intampla sa nu ma pot gandi decat la un singur lucru: bebei, bebei si iar bebei. Ah, si nu in ultimul rand, bebei. Ai mei sau ai altora. Si zau ca nu cred ca-i indicat sa transform blogul asta in unul despre conceptie sau pre-conceptie, sarcina, evolutii post natale si asa mai departe…. E de ajuns ca ii zapacesc pe toti din jurul meu cu asta, nu are rost sa incep sa si scriu despre asta…. Cu toate astea, mintea mea numai acolo este…

 

Asadar, voi ce vreti dragilor? E lesne de inteles ca blogul asta n-are oricum nicio tematica anume, ca nu abordeaza un anumit gen de subiecte (n-are el nici titlu, dar’mite tema J) asa ca va rog sa-mi spuneti ce vreti sa cititi/gasiti pe blogul asta. Nu voi schimba mare lucru, in sensul ca blogul nu se va transforma nicicum in unul tematic, dar va pot respecta dorintele si voi scrie (si) despre ce doriti voi sa cititi. Asa ca, astept sugetii, critici, comentarii samd.

 

Intre timp, eu tot fericita sunt, sic!!!!

O stare

Starea mea. De fericire. Asa de mare, incat mustacesc de una singura pe strada si cant. Cant ore intregi. Vai de urechile celor din jurul meu . Stiu de ce, am mai auzit ca e din cauza sarcinii, nu credeam sa fie insa chiar asa…. dar rau nu e deloc!

 

In fine, n-am mai scris demult, nici acum n-am prea mult timp, dar vroiam sa va spun atat: BAI, SUNT FERICITA, BAI!!!!