Daca nu mai scriu atat de des, este pentru ca nu am timp…. Sa respir, sa mananc, sa dorm, sa ma gandesc la lucrurile dragi sau si mai grav, la persoanele dragi…. Daca ma trezesti in miez de noapte si ma intrebi ce materiale am in productie pentru proximul eveniment, ce modificari am facut ultima oara pe ele sau cand e ziua de nastere a clientului, voi sti cu siguranta. Uit in schimb sa-mi amintesc ca trebuie sa cumpar paine…. Sau altele, mai grave… sau mai importante.
Nu simt cum trece timpul pe langa mine. Imi amintesc vag doar de momentele in care ma bag in pat sau de cele in care ma urnesc cu greutate din pat. Nu stiu cand e frumos si soare afara, nu stiu daca ploua sau ninge decat daca mi se intampla sa fiu in drum spre munca. Nu-mi amintesc ultima zi cand am plecat pe lumina de la birou… nu-mi amintesc cand am vazut ultima oara un film de la cap la coada, nu mai stiu cand am fost ultima oara in oras… Cred ca sunt cel mai bun model pentru companie si client. Sunt ca un robotel, gata mereu de apel, inradacinat in treburi de rutina si adesea monotone. Stiu foarte bine care sunt procedurile… dar sunt mereu aceleasi! Stiu foarte bine care sunt pasii, ce template trebuie folosit si ce raportare la fiecare final de proiect… dar m-am plictisit… imi place ce fac, dar, cumva, ce fac se repeta. Ideile frumoase se lovesc de usile inchise ale sistemului, rezultand proiecte pe banda rulanta…
Promit insa sa ma schimb. Promit ca e doar o perioada. Promit ca e doar ceva trecator. Si va anunt ca deja sunt schimbari fata de anul trecut… astept doar un semn si toate astea nu vor mai conta…
